UPDATE: Klaus Iohannis aduce critici guvernului și ocupanților funcțiilor de conducere ale instituțiilor cu rol de apărare
Zeci de tineri s-au adunat în apropierea Palatului Cotroceni, unde Președintele Klaus Iohannis a venit cu primele declarații privind ședința CSAT pe care tocmai a condus-o.
Guvernele din ultimii ani au fost victima declarațiilor, despre care Iohannis a spus că „au umplut țara de incompetenți în funcții, au pus în schimb slugi, oameni incapabili”.
Totodată s-a constatat faptul că aceste instituții nu au suficiente dotări, dar nici oameni suficienți de bine pregătiți, de unde și „întârzierile nejustificate” care au condus la apariția finalului tragic din Caracal.
Președintele țării a cerut în mod indirect demisia sau eliminarea din funcții a oamenilor care nu au competențe pentru a-și desfășura activitățile ce le sunt atribuite: „Cetățeanul trebuie să-și recâștige încrederea în stat și instituții, iar un prim pas obligatoriu este eliminarea din sistem a celor care nu-și fac această datorie.”
Declarație de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis, după ședința CSAT din 30 iulie 2019Pentru a fi la curent cu următoarele transmisiuni în direct, vă rugăm să dați like paginii Privesc.Eu!
Publicată de Privesc.Eu pe Marţi, 30 iulie 2019
Ședința CSAT a început în jurul orei 13:00 și s-a terminat după ora 15:00. După mai bine de două ore de discuții și analize are rapoartelor instituțiilor care au gestionat cazul presupusei crime din Caracal, județul Olt, președintele Iohannis va oferi primele declarații de presă și deciziile luate în cadrul consiliului.
Prim-ministrul României a propus astăzi în cadrul CSAT că dorește să transforme – pentru cazul crimei din Caracal – grupul de lucru interministerial într-un comandament dedicat, ce ar urma să fie coordonat de Raed Arafat, scrie Digi24.
Potrivit declarațiilor oferite de actualul secretar de stat în MAI pentru B1.ro, acesta nu a fost încă informat oficial despre decizia luată de Viorca Dăncilă și a afirmat că așteaptă să primească o confirmare din partea reprezentantei guvernului.
Grupul pe care Raed Arafat ar urma să -l conducă este responsabil cu gestionarea și centralizarea tuturor informațiilor care au legătură cu cazul teribilei crime din Caracal. De altfel, viitorul punct de contact și gestiune va avea obligația de a furniza informații publice cel puțin o dată la 6 ore.
“În acest sens, voi propune în CSAT ca grupul de lucru interinstituțional să se transforme într-un comandament dedicat, condus de domnul Raed Arafat – punct unic de contact și gestiune care centralizează informațiile anchetei, elaborează analizele și rapoartele necesare și comunică oficial date despre caz. Se vor face informări publice o dată la 6 ore.”, reprezentând o parte din declarația publicată de Viorica Dăncilă pe contul de Facebook.
Tot premierul a declarat înainte de începerea ședinței că intenționează să propună și chiar să ia măsuri pentru angajarea unui personal mai bine pregătit în cadrul serviciului de apeluri de urgență prin numărul unic 112.
Informații oficiale nu au fost încă publicate pe pagina Consiliului Suprem de Apărare a Țării.