Simona Halep a fost înfrântă în 3 seturi în optimile de la Indian Wells, adversara ei fiind Marketa Vondrousova, o jucătoare cehă în vârstă de doar 19 ani.
Partida a durat 1 oră și 39 de minute, rezultatul final fiind 6-2, 3-6, 6-2 pentru jucătoarea din Cehia. În ultimele 5 partide disputate de Vondrousova împotriva jucătoarelor de TOP 10 WTA, aceasta a avut 4 ocazii de a pleca de pe teren victorioasă – într-un final, Marketa a reușit doar o victorie.
În partida disputată împotriva Simonei Halep, cehoaica a avut mult mai multă încredere în sine și a arătat asta prin stilul impecabil de joc. Cu multă putere în fiecare lovitură, precizie și agilitate și-a croit drumul spre sferturile de finală de la Indian Wells.
Vondrousova Marketa, învinsă în sferturi de Svitolina
După meciul excelent împotriva româncei, Marketa și-a întrerupt rapid seria de victorii, oprindu-se în sferturile turneului. Svitolina, numărul 6 mondial, a învins-o în tre seturi pe jucătoarea de origine cehă, scor 4-6, 6-4, 6-4.
Jucătoarea canadiană de origine română, Bianca Andreescu, a ajuns și ea în semifinalele turneului după o victorie în două seturi împotriva Garbinei Muguruza, scor 6-0, 6-1. Svitolina și Bianca Andreescu se vor întâlni în semifinală.
Cealaltă semifinală a turneului de la Indian Wells se va disputa între câștigătoarele meciurilor Bencic – Pliskova, respectiv Venus William – Kerber.