La mai bine de un secol dupa moartea sa, oamenii raman fascinati de viata lui Vincent Van Gogh, in special in ultimii ani, care au fost marcati de boli mintale. Intr-adevar, un nou studiu care se concentreaza pe acea perioada, cea mai productiva, sugereaza ca nu avea schizofrenie, dar ar fi putut suferi de delir legat de retragerea alcoolului.
Dupa ce si-a taiat urechea, Van Gogh a fost internat de trei ori in Arles, Franta, intre decembrie 1888 si mai 1889, cand a fost mutat intr-un azil din Saint-Remy-de-Provence. El a descris un fel de „nebunie” care a inclus „halucinatii insuportabile”, anxietate si cosmaruri in timpul a doua dintre internari, noteaza Guardian.
Cercetatorii – care au intervievat expertii care s-au uitat in scrisorile lui Van Gogh, gasind dovezi ale dependentei de alcool – observa ca „oprirea brusca dintr-un consum excesiv de alcool poate duce la fenomene de sevraj, inclusiv un delir”.
Van Gogh a avut alte probleme. El a prezentat semne ale unei tulburari de dispozitie bipolare si a unei tulburari limitate de personalitate. Acest lucru „s-a inrautatit probabil printr-o tulburare a consumului de alcool combinata cu malnutritia, care au condus apoi, in combinatie cu cresterea tensiunilor psihosociale, la o criza in care si-a taiat urechea”, scriu autorii in International Journal of Bipolar Disorders. Ei observa ca cele doua deliruri de retragere aparente au fost urmate de „episoade depresive severe … din care nu si-a revenit complet, ducand in cele din urma la sinuciderea sa” in 1890. Dar, deoarece artistul a fost diagnosticat cu epilepsie focala, care poate declansa iluzii, sunt prudenti in concluzia lor, conform CNN.
Dupa cum spune expertul Van Gogh Martin Bailey pentru Artnet News, aceasta lucrare „este cu siguranta importanta si se bazeaza pe un studiu serios al simptomelor artistului. Dar este putin probabil sa fie ultimul cuvant cu privire la aceasta intrebare provocatoare”.
