Amintim că în casa răpitorului, în urma percheziției, au fost găsite mai multe bucăți de oase, haine arse și bijuterii care aparțin victimei din cazul Caracal, Alexandra Măceșanu. De altfel, în frigiderul său s-au găsit și 5 pungi de carne despre care, în ipoteza inițială, se specula a fi umană, insă s-a constatat că erau de origine animală.
Mediafax a primit informații din surse INML despre rămășițele osoase găsite în casa agresorului. Potrivit datelor, respectivele bucați osoase sunt 100% de proveniență umană, însă starea lor nu permite institutului să valorifice rapid probele ADN în vederea determinării sexului și poate chiar identitatea exactă a persoanei.
Rezultate INML: șanse ca oasele să nu aparțină Alexandrei
Ipoteza ca Alexandra să fi fost incinerată într-un timp atât de scurt și în astfel de condiții a fost negată de specialiști în domeniu, printre care și un fost șef de crematoriu. Din această cauză, ancheta se axează pe descoperirea de noi piste care să conducă la dispariția Alexandrei și ce a urmat după cele trei apeluri efectuate la 112.
Anchetatorii iau în calcul și situația în care tânăra de 15 ani să nu fi fost ucisă, în pofida faptului că acuzatul Gheorghe Dincă și-a recunoscut crima. Date fiind speculațiile cum că ar fi implicat într-o rețea de proxenetism, conform datelor obținute de Realitatea TV, se ia în considerare și cazul în care criminalul trage de timp pentru a oferi „partenerilor” săi timpul necesar pentru a o duce pe Alexandra departe de anchetă.