Nu mai putin de 4.319 posturi vacante sunt oferite de Ministerul Educatiei pentru Titularizare 2019, potrivit gds.ro. Pana in acest moment, s-au inscris peste 30.000 de cadre didactice, insa se preconizeaza ca numarul acestora va continua sa creasca, tinand cont de faptul ca Titularizarea le va asigura un post pe perioada nedeterminata, respectiv siguranta pe care multi si-o doresc de la locul de munca.
Cine poate participa la examenul de Titularizare editia 2019?
La examenul de Titularizare 2019 se pot inscrie cadrele didactice care au absolvit facultatea sau un liceu cu profil pedagogic. Declarati admisi in urma examenului de Titularizare vor fi cei care obtin note peste 7 la proba scrisa si inspectia aferenta profilului postului pentru care au aplicat.
Cei interesati sa afle mai multe despre examenul de Titularizare 2019 o pot face accesand titularizare.edu.ro.
Numar record de inscrieri la examenul de Titularizare 2019
Pana la aceasta ora, nu mai putin de 30.000 de profesori s-au inscris la examenul de Titularizare care se va organiza maine, 17.07.2019.
Potrivit surselor din cadrul Ministerului Educatiei, cele 4.319 de posturi vacante sunt distribuite astfel:
• 3.091 posturi disponibile la scoli din mediul urban;
• 1.228 posturi disponibile la scoli din mediul rural.
Printre cei 30.000 de profesori inscrisi la examenul de Titularizare editia 2019 se numara si persoane care nu au predat, intrucat concursul le ofera si acestora posibilitatea inscrierii, fara a fi considerat un factor de departajare.
Conditia ramane aceeasi si pentru cei care nu au predat niciodata, respectiv de a obtine peste 7 la examenul scris si inspectia organizata pentru ocuparea postului ce face obiectul concursului.
Mentiuni cu privire la examenul de Titularizare, editia 2019
In situatia in care un profesor care participa la examenul de Titularizare peste 7 nu ocupa unul dintre cele 4.319 de locuri vacante oferite de Ministerul Educatiei, acestuia i se va oferi un loc de suplinitor. Pozitia se refera la un post pe care acesta il va ocupa pe perioada determinata, iar conditia pentru a i se atribui este ca respectivul cadru didactic sa obtina peste 5 la examenul de titularizare.
Desfasurarea examenului de Titularizare
In ziua examenului de Titularizare editia 2019, profesorii inscrisi sunt rugati sa se prezinte in sali nu mai devreme de ora 08:00 si nu mai tarziu de ora 09:00. Durata examenului este de patru ore si poate fi depasit cu 1 – 2 ore in situatii exceptionale (candidati cu deficiente).
Atat subiectele, cat si baremele de corectare ale examenului de Titularizare 2019 apartin exclusiv Centrului National de Evaluare si Examinare (CNEE).